Upgrade (2018), film online HD subtitrat în Română
Grey Trace este un mecanic ce locuieşte împreună cu soţia lui Asha într-un oraş din viitorul apropiat. Cu toate că ea lucrează la Cobolt, una dintre companiile care au contribuit la creşterea tot mai accelerată a augmentării oamenilor cu computerele, Grey alege să rămână în afara acestui spectru deoarece se teme că îşi va pierde umanitatea. Într-o zi, Grey îi cere lui Asha să îl ajute să returneze o maşină restaurată pentru un client pe nume Eron Keen, un inovator faimos de tehnologie care se ocupă de o companie rivală Vessel.
În timp ce îi vizitează casa, Eron dezvăluie cea mai recentă creaţia a sa, un cip cu Inteligenţă Artificială numit STEM, iar acesta poate să servească drept creier auxiliar. În drum spre casă, maşina fără şofer a lui Grey şi Asha suferă o defecţiune tehnică şi se opreşte pe un câmp. Patru bărbaţi necunoscuţi ajung la faţa locului, o împuşcă pe Asha şi îi răneşte sever coloana vertebrală lui Grey.
El priveşte neputincios cum soţia lui sângerează până la moarte în faţa lui. Grey se întoarce acasă câteva luni mai târziu, fiind paralizat şi ţintuit într-un scaun cu rotile, fiind în grija mamei sale Pamela. Moartea Ashei şi incapacitatea lui Cortez, detectivul desemnat să se ocupe de cazul ei, de-a identifica atacatorii l-au făcut pe Grey să se afunde în depresie. El este apoi vizitat de Eron care se oferă să-i implanteze cipul STEM în coloană lui Grey şi, astfel, să-şi recapete functiile motorii. Grey acceptă şi operaţiunea decurge mult mai bine decât se aşteptau, până când Grey descoperă că intenţiile lui Eron nu au fost chiar atât de nobile precum păreau la prima vedere.
Urmăreşte online filmul Upgrade 2018, cu subtitrare în Română şi calitate HD.
SERVER 1
SERVER 2
SERVER 3
SERVER 4
Comments
Post a Comment